about disease and feelings · unfulfilled stories

ploi torenţiale

nu mă atinge, te-am rugat atît de  mult.

***

îl priveam din colţul camerei şi mă gîndeam, oare ce îi trece prin cap. îl doare – pentru că de plîns, nu plînge. e furios – pentru că nu strigă şi nu sare cu pumnii. niciodată nu am ştiut cum să-i citesc limbajul corpului, niciodată nu mi-a dat de înţeles ce simte.

-Vreau să plec.

mi-am înghiţit brusc respiraţia cînd a rostit cuvintele. m-au tăiat pînă la timpan.

am respirat înapoi.

-Acum? am întrebat eu.

nu îndrăzneam să mă mişc. nu puteam. am dat privirea în sus şi mi-am îmbrăţişat genunchii. mă legănam, aşa cum o fac nebunii în ospiciu. era doar lampa aprinsă şi nu îi puteam vedea faţa. speram din tot sufletul că plînge. speram că dacă mai rostesc un cuvînt, va veni val-vîrtej spre mine, şi mă va  scutura din toată puterea.

s-a ridicat de la masă şi s-a oprit în faţa mea.

– încetează!

i-am auzit glasul moale dar cu ton brusc. nu îl priveam.

– încetează, ţi-am spus! a strigat din toţi plămîni şi a făcut un pas spre mine.

-ce? ce vrei? m-am bruscat înainte, eram de la un pas de el şi respiram nervoasă.

-încetează să-mi arăţi că nimic nu mai contează pentru tine!

mi-am şters lacrimile care abia apăruse pe obraz şi m-am calmat. am zîmbit lejer şi am înaintat, trecînd pe lîngă el.

-unde pleci?

-te ajut să faci hotărîrea, doar atît pot să mai fac pentru tine.

pentru un moment am simţit cum vine pe la spate, mă ia în braţe şi o să lupte ca să mă sărute, pe cînd eu îmi i-au geanta de jos şi îmi caut geaca pe semiîntunericul camerei. nu a făcut-o. am auzit doar sunetul glasului tremurînd, pe care îl scoţi cînd plîngi. am încremenit. nu m-am întors.

pentru că prima dată am simţit că îl doare.

nu aveam nimic de spus. ea tot nu ştiam nimic, iar el nu ştia ce face. pînă la sfîrşit rămîneam eu, roata a-5 la maşină.

am respirat uşor şi m-am întors spre el. îl priveam pierdut. acum îi vedeam perfect urmele umede lăsate de lacrimi pe faţa lui.

– acum vreau să plec eu. tu nu eşti pregătit, iar eu nici pe aproape nu am de gînd să îndur toate astea. trebuia să spun nu, atunci cînd simţeam că nu o să am cale de întoarcere.

mă privea speriat, şi era îngrozit de orice cuvînt care îl rosteam. am păşit spre uşă, apoi l-am privit încă odată.

-nu te părăsesc, şi nici tu nu o faci. noi doar plecăm, unul de la altul. ştii că mai am de zis doar încă una, şi nu vreau să rostesc acum asta, nu e momentul, dar ştiu că îţi dai seama şi singur ce.

am ieşit şi simţeam cum explodez în mine mii de părticele de durere. auzind doar asta:

-mă iubeşti?! stai! te iubesc! eu te iubesc!!

credeam că va veni în urma mea, dar n-a făcut-o şi eram fericită pentru asta. doar a strigat cuvintele şi s-a calmat tot în mine. acum eram sigură că am făcut tot corect. dar durerea mă măcina în continuu.

Advertisements

2 thoughts on “ploi torenţiale

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s