about disease and feelings

și atunci….

Ieri am vorbit cu un trecut mult prea plăcut și îndepărtat. Noaptea tîrziu din vis prietenia mi-a adus lacrimi, și gesturi de vinovăție. Spre seara am ezitat în discuție cu ea și am simțit cea mai mare prăpastie de sub picioare. Tot atunci m-a sunat iubirea, m-a făcut să-mi pierd inima și mi-a umplut zîmbetul fals cu durere.

Am încetat să cred și să sper la un final fericit.Chiar și inima de fiecare dată îmi bate în note de durere nu prea plăcute.Mai întîi de toate mă apasă în piept ca m-ai apoi durerea să cadă acolo unde trăiește doar iubire și îndoială.

Am crezut că ești bărbat, dar mă înșelasem, nu sunt eu femeia.Nu sunt a ta.Sigur, cum nu mi-am dat seama, că posibil eu nu sunt femeia, cea, femeia ta.Dar ce să fac dacă tu ești bărbatul ală, al meu?

The thing about addiction is it never ends well, because eventually, whatever it is that was getting us high stops feeling good and starts to hurt. Still, they say you don’t kick the habit until you hit rock bottom, but how do you know when you’re there? Because no matter how badly a thing is hurting us, sometimes letting it go hurts even worse.

 

Dar o să fie bine.Știu, că, undeva în final.Va fi un bine.Ceva va fi.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s